S-a vorbit și încă se mai vorbește destul de mult în presa românească despre rolul pe care gazele din zăcământul Neptun Deep l-ar avea pentru securitatea energetică a Europei. Scoțând gazele din Marea Neagră, România ar deveni un „actor energetic” în Europa, un „hub energetic regional” etc. 

Sunt ancorate în realitate aceste afirmații? Cât de mult ar acoperi România din nevoia de gaze a U.E. dacă va exploata gazele offshore? Nu cumva e o exagerare, de tipul „România, grânarul Europei”? 

Haideți să vedem declarațiile…

Directorul General al OMV, Alfred Stern, în contextul deciziei de exploatare a gazelor din Neptun Deep, declara că proiectul: „(…) va face din România cel mai mare producător de gaze naturale din UE, iar din OMV unul dintre cei mai mari producători de gaze din Europa. Cred că este o contribuţie semnificativă la securitatea aprovizionării europene.„

Premierul Ciolacu opina: „Este cel mai important proiect energetic (…), care ne va pune în situația de a deveni un actor energetic la nivel european (…)”.

Ministrul Energiei, Burduja, spunea la rându-i: „Este o investiție de 4 miliarde de euro care va reduce dependența europeană de gaz față de Rusia.”

Nicolae Ciucă, fost prim-ministru, declara: „(…) România va deveni independentă energetic, iar ca exportator net de gaze naturale, vom asigura securitatea energetică în regiune.„

Declarațiile, în sine, sunt oarecum corecte:

  • da, dacă se vor exploata gazele din Marea Neagră se va reduce dependența U.E. de Rusia
  • da, vom deveni un producător mare de gaze în Europa.

E important însă ca cifrele să pună într-o perspectivă cu proporțiile adecvate acest tip de afirmații, care rezonează pe mai multe canale și pe mai multe voci, deformând opinia publică.

Devine România importantă energetic în Europa? 

Consumul de gaze al U.E. în 2022 a fost de 343 miliarde metri cubi. Neptun Deep, conform datelor publice, ar produce, în total, 100 miliarde metri cubi în 10 ani (date preconizate, nu confirmate). Cu alte cuvinte, gazele din Marea Neagră ar contribui la securitatea energetică a Uniunii cu 10 miliarde metri cubi pe an, adică cu doar 2,9% din consum! 

Producția internă de gaze a U.E. a fost în 2022 de 41 miliarde metri cubi (restul se importă), continentul neavând resurse importante de gaze. Acest lucru face România, într-adevăr, un producător important în interiorul continentului, dar nesemnificativ comparativ cu cererea europeană.

Va fi România pol de securitate în regiune?

Puțin probabil sau, cu siguranță, mai puțin decât se promite. Dacă luăm în considerare consumul combinat în 2022 pentru zona central și est europeană (Polonia, România, Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croația, Slovenia), acesta totalizează 63 miliarde metri cubi de gaze. Dacă România va consuma anual jumătate sau mai mult din gazele pe care le va scoate și va exporta restul, contribuția la consumul regional va fi de sub 10%! 

Există și alte scenarii: România, net importator de gaze!

Într-o declarație recentă, directorul Transgaz, Ion Sterian, era mult mai pesimist referitor la rolul României de garant al securității energetice în regiune și pe continent: „Eu vă spun, undeva în 4-5 ani de zile, pe măsura şi a declinului producţiei interne, atât la OMV Petrom cât şi la Romgaz, care este un declin natural (…) nici gazele din Marea Neagră, circa 8 miliarde mc, nu vor satisface necesarul României. Prevăd că România, în 2027-2028, va avea nevoie în plus de 4-5 miliarde de metri cubi de gaze pe lângă cele extrase din Marea Neagră.”

Și iată cum, cu tot cu gazele din Marea Neagră, România ar fi net importator!

Concluzii

  • România nu are resurse suficiente de gaze cu care să sprijine consumul Uniunii Europene. Aportul teoretic al României – sub 3% – poate fi compensat ușor și durabil prin măsuri de creștere a eficienței energetice, de exemplu.
  • România are un rol limitat din punct de vedere al producției de gaze în regiune. O contribuție de sub 10%!
  • Prin exploatarea Neptun Deep, România și-ar putea acoperi pentru câțiva ani – în funcție de dinamica internă a cererii și a resurselor terestre rămase – propriile nevoi de gaze și probabil, ar putea exporta, o parte din gaze. Ce ar fi mai util însă pe termen lung ar fi ca România să se concentreze – fix invers – pe reducerea consumului de gaze, tranziția rapidă către energie curată și creșterea eficienței în toate sectoarele economiei. Bătând pasul pe loc în epoca gazelor pentru încă niște decenii, avem șanse mari să ratăm tranziția energetică.